Scrisoare de eliberare pentru fostul/fosta

Prin atatea refuzuri de a vedea postura in care te aflii, prin atatea incercari mascate de a te reintoarce si prin aroganta cu care te prezinti a fi un om schimbat, eu vreau sa vin totusi in ajutorul tau.

 

 

Pentru ca am avut candva aripi in prezenta ta, acum vreau sa ti le ofer tie cadou. Pentru ca, desi nu am putut zbura impreuna cu tine, am reusit sa zbor totusi singura.

 

Atunci am crezut ca tu mi-ai oferit acele aripi si dupa ce ai plecat, am crezut ca tu mi le-ai rupt.

 

Dar am gresit…si vreau sa te avertizez si pe tine sa nu faci aceasi greseala. Totusi ai fost factorul declansator al unor emotii autentice incredibile pe care, le voi aprecia toata viata mea.

 

Insa, doar pentru ca aleg sa pastrez acest sentiment, aceasta amintire, nu inseamna ca vreau sa te pastrez si pe tine.

 

Stii bine ca poti simti mult mai bine de atat. Mai frumos, mai real, pentru mai mult timp…

 

La scurt timp dupa ce ai plecat, am asteptat sa te intorci. Nu conta cum, vroiam doar sa te intorci pentru ca, lipsa ta ma durea enorm. Nu puteam sa aud, sa vad, sa fiu fara tine. Asa ca, dupa un timp am incercat sa te inlocuiesc.

 

Desigur ca nu am reusit sa simt acel sentiment pe care il cautam. Asta datorita faptului ca, eu inca nu te scosesem definitiv din viata mea.

 

Desi fizic eram departe unul de altul, energetic erai tot timpul cu mine. Dupa un alt timp, m-am oprit. Am simtit ca era vremea sa-ti dau drumul. Asa ca m-am dus la mine acasa (in interiorul meu) si am locuit acolo pentru o vreme.

 

In prima faza locuinta nu era deloc placuta. Multa dezordine dar totusi locul imi era extrem de familiar.

 

M-am gandit ca, poate daca incep sa fac ordine, acel loc va arata mai bine. Printre toate lucrurile aruncate haotic acolo, erai si tu. Erau toate iar eu nu stiam de unde sa incep. Dar nu am avut alta varianta decat sa incep de undeva, chiar daca nu era inceputul.

 

Imagineaza-ti un imperiu cu mii de camere in care trebuie sa faci curat singur. Cam asa arata casa mea.

 

Dar nu ma pot plange, totusi am un imperiu. Si poate daca as fi stiut mai devreme de el, daca l-as fi descoperit mai devreme, nu m-as mai fi simtit atat de saraca si goala. L-am descoperit tarziu si totusi nu prea tarziu…

 

Cand unul viseaza iar celalalt respinge, cel castigator va fi intotdeauna cel care viseaza. Sa-ti mai spun cine a visat si cine a respins? Cred ca stii deja. Ordinea pe care am inceput sa o fac a dat rezultate.

 

Chiar daca sunt rezultate mici sunt rezultatele efortului meu. Iar satisfactia pe care o simt facand acest lucru, ma transforma intr-un om demn de regatul lui.

 

Stiind cat de frumoasa si valoroasa este locuinta mea, m-am decis sa ma mut definitiv acolo. Pentru ca, dintre toate locurile in care am stat, nici una nu era acasa. Si este frustrant sa vezi cum iti irosesti timp si resurse ca sa fii si sa faci intr-un loc care nu este al tau.

 

Descoperirea mea despre adevarata mea locuinta, mi-a captat atentia intr-un mod surprinzator. Acolo am putut vedea adevarul fara cuvinte sau scenarii. Acolo am vazut ce era de vazut, asa cum trebuia vazut…

 

Nu m-am indoit de sentimentele tale si nici acum nu ma indoiesc. Doar ca acum, totul a capatat un nou sens. Revenirea ta in peisaj intra in conflict cu ceea ce eu am creat. Culorile tale nu se potrivesc cu ale mele.

 

Iar daca ar fi sa pictam impreuna un tablou ar iesi un tablou fara valoare. 

 

Poarta imperiului meu este inchisa si doar cei ce sunt dispusi sa-si lase incaltamintea la intrare, vor putea sa intre. ,,Paznicii,, portii mele m-au anuntat recent ca vrei si tu sa intrii.

 

Ce-i drept, m-am bucurat si am sperat ca vei stii cum sa intrii. Asa ca, am venit in intampinarea ta. Am vrut sa stii ca sunt acolo, gata sa te primesc . Tot ceea ce tu trebuia sa faci era, sa constientizezi unde te aflii si mai ales de ce.

 

Doar ca in fata portii sta un om arogant, rece, egoist si extrem de protector cu el insusi. Defensiva ta este una impresionanta dar inutila. Nu te-am invitat in noua mea locuinta pentru ca noroiul de pe papucii tai mi-ar fi patat scarile lustruite impecabil.

 

Felul in care te aperi pentru ceea ce ai facut, vorbele seci si incomplete pe care mi le adresezi, lejeritatea cu care crezi ca nu ai facut nimic gresit si sfidarea cu care inaintezi intr-un zid, toate ma fac sa nu-ti deschid. Ce-i drept, apreciez mai mult un orgoliul real decat niste scuze false.

 

Draga suflet ratacit, desi ti-am facut cadou o pereche de aripi, ma tem ca nu vei stii cum sa zbori cu ele. As vrea sa ma insel dar in acelasi timp nu-mi mai pasa. Cand in sfarsit ai revenit, ai gresit locul si modul corect de a intra in acel loc.

 

Am crezut ca trebuie sa te vad din nou pentru a ma convinge pe mine ca, nu mai simt nimic pentru tine.

 

Dar din nou m-am inselat…asa ca nu trai si tu cu aceasi iluzie. Apreciez tentativa ta de a incerca, chiar daca este una esuata. Sper ca vei putea sa-ti gasesti si tu propriul regat. Si mai sper ca vei accepta sa te vezi cum esti cu adevarat. Pentru ca doar asa vei stii cu cine stai de vorba.

 

Iti multumesc pentru lectiile pe care mi le-ai oferit. Desi nu ai stiut, m-ai ajutat sa descoper cat de pretioase sunt sentimentele mele. Dar cel mai important, m-ai ajutat sa vad ca nu oricui pot oferi aceste sentimente.