Sclavie moderna

psihologie perspective dezvoltare personala 1.png

Cel mai probabil, atunci cand spunem sclavie, ne ducem cu gandul undeva in trecutul indepartat. Poate in acele vremuri in care, oamenii erau cumparati si vanduti la propriu.

Sau in acea perioada cand oamenii munceau cu forta, la comanda celorlalti. Cand erau exploatati, tratati fara mila si fara mustrari de constiinta, de catre stapanii lor.

Ce s-a schimbat de atunci si pana acum? Multe si in acelasi timp mai nimic. Multe, in sensul in care, am evoluat in multe aspecte ale vietii. Medicina si tehnologia s-au dezvoltat suficient de mult incat, sa ne creem conditii confortabile de trai.

Multe din bolile existente in trecut, astazi pot fi tratate cu usurinta. Transportul si comunicarea au fost usurate considerabil. Dar in natura umana nu pot spune ca s-au facut schimbari majore. Chiar daca astazi avem acces la informatii mult mai usor, majoritatea dintre noi, tot in bezna traiesc.

Sclavia nu a disparut

Poate ca numai suntem biciuiti, cumparati si vanduti in piete. Poate ca, nu mai suntem marcati cu un fier incins, care sa ne spuna cui apartinem. Dar toate acestea numai sunt necesare. Sclavia contemporana are o alta forma acum.

In zilele curente, ne numim angajati cu drepturi si obligatii. Avem contracte si clauze care sa ne protejeze. Putem sa ne alegem singuri in ce domeniu sa activam, iar pentru eforturile noastre, cateodata suntem recompensati😊.

Daca stam bine sa ne gandim, nu-i chiar asa de rau. Avem si zile libere. Avem acele sarbatori care ne permit mai mult liber, unele mai mult decat in alte tari civilizate.

Si daca tot vorbim de civilizatie, ma intreb: ce inseamna asta pentru fiecare dintre noi?

Pentru ca, desi ne bucuram de un confort material, fizic, in interiorul nostru suntem mai salbatici ca oricand. Suntem cu totii deopotriva sclavi sistemului. Si implicit a banilor.

Ne-am facut datori peste tot. Sau mai bine zis, societatea din care apartinem, s-a asigurat ca nu ne vom ridica mai mult decat vor ei sa ne ridicam. Ca vom apartine si vom fi dependenti de regulile si cerintele lor.

Totul costa. Si sunt atat de multe de cumparat😊.

Daca privim cu atentie in jurul nostru, nu prea mai sunt lucruri care sa nu poate fi cumparate. Si voi da un singur exemplu de nebunie curata. Apa, care este intr-un procentaj extrem de mare peste toata suprafata pamantului, noi o cumparam.

Si nu doar o resursa atat de naturala si de abundenta cum este apa, cumparam si vindem. Aproape toate resursele naturale ale pamantului sunt exploatate si tinute sub control, de catre o minoritate de oameni.

Restul, sa mearga la munca nu?😉

Mergem si culmea e ca, cu cat muncim mai mult, cu atat mai putin avem. Nu ma refer la bunurile materiale pe care poti sa le obtii dar pe care, le vei lasa de izbeliste la timpul sortit. Ci la timpul tau ca om, in aceasta viata imprevizibila si scurta.

Timpul tau nu exista. Si chiar daca ar exista, tu nu ai stii ce sa faci cu el. Te-ai obisnuit atat de mult cu acel program de la 9 la 5 si cu acel concediu o data pe an, incat, un pic mai multa libertate te-ar face sa te simti foarte vinovat.

Si o iei de la capat zilnic, pana la frumoasa varsta de 60-70 de ani. Deja la acea varsta nu-ti mai permite sanatatea sa te bucuri de timpul tau si de libertatea ta. Nu-ti ramane decat sa te intrebi: S-a meritat?

Unii vor gasi consolare in faptul ca, toata munca si efortul lor a fost pentru copiii lor. Altii vor fi atat de frustrati pe sistemul care le-a furat viata si sanatatea, incat, vor emana tot timpul ura si dezgust in jurul lor.

Pentru altii, vor exista regrete mari ca nu au incercat totusi sa gandeasca pentru ei si sa nu-i lase pe altii sa o faca in locul lor. Ca nu au cautat si alte solutii. Ca nu au acceptat si alte oportunitati. Ca nu au riscat zona de confort si ceea ce stiau.

Se poate si altfel…

Majoritatea dintre noi ne consacram vietile unor scopuri ce nu ne apartin. Traim sau mai bine zis, executam visele altora. Mama, tata sau orice alta persoana cu influenta asupra noastra, a vrut ca noi sa devenim cineva.

Mass media ne arata si ea cum ar trebui sa ne traim vietile. Biserica are si ea rolul ei destul de puternic. Sistemul educational ne corupe de la o varsta foarte frageda. A nu se intelege ca, educatia nu este buna. Ci pur si simplu indoctrineaza foarte mult.

Desigur ca este important sa stim unde ne aflam, cum sa calculam si multe alte lucruri. Dar la fel de important este, sa stim si ce simtim. Cum sa ne gestionam emotiile si cand sa ne folosim de logica. Cum sa depasim un obstacol si cum sa fim si sa-i facem si pe altii fericiti.

Sa intelegem ca succesul nu consta doar in bunuri materiale si faima. Ca o perspectiva diferita iti poate transforma si chiar schimba viata radical de bine…doar sa permitem acest lucru.

Dar cum sa permitem noi noului sa patrunda, cand suntem atat de imbibati de vechi? Cum sa ne bucuram si cum sa obtinem libertatea dupa care toti tanjim, cand noi continuam sa fim sclavi?

Suntem cu totii sclavi contemporani

Fie ca suntem sau nu constienti de pozitia in care ne aflam, ceea ce conteaza este sa gasim solutia potrivita noua. Nimeni nu ne cunoaste cu adevarat nevoile, decat noi insine. Si pentru ca, in unele cazuri altii ne cunosc mai bine decat noi, suntem folositi.

Dar mai mult decat atat, unele nevoi ne-au fost induse intentionat. Am inceput sa credem ca avem nevoie de foarte multe lucruri. O singura pauza publicitara la televizor, iti va spune cat de mult ai nevoie de acele lucruri.

Nu ne cunoastem potentialul. Asadar, pentru ceilalti este foarte usor sa ne foloseasca. Desi am vrea mai mult, noi ne multumim cu atat de putin. Pentru niste banuti lunar ne vindem intreaga viata. Timpul, tineretea, visele, scopul.

La final…

Nu trebuie sa traim asa la nesfarsit. Sa dam altora atata timp si energie din vietile noastre. Nu spun ca nu ar mai trebui sa muncim. Dar nici sa fim sclavi. Mai ales, daca suntem constienti ca pot fi si alte cai.

Din momentul in care ne nastem, vietile noastre nu ne mai apartin. Suntem preluati de altii si formati intr-o maniera, nu tocmai sanatoasa. Dar undeva in calatoria noastra, devenim constienti ca vietile noastre au fost furate.

Si atunci ce alegem sa facem? Ramanem captivi in laturile altora ori indraznim sa facem o schimbare?




Ti-a placut articolul si doresti sa te informam cand publicam noutati?





Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul, pentru a oferi functiile retelelor sociale si pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor nostri pentru a-ti oferi experiente deosebite, pentru a analiza traficul si modul de utilizare si pentru a-ti personaliza serviciile noastre. In cazul in care alegi sa continui utilizarea website-ului nostru, esti de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.