Nevoia de confirmare

Iti mai aduci aminte cand erai copil? Cand iti intrebai parintii sau pe cei din jur daca era bine ceea ce faceai? Erai copil si nu aveai suficienta incredere in actiunile tale, drept urmare aveai nevoie de aprobarea celor din jur. Poate ca erai recompensat pentru un lucru pe care-l faceai bine. Erai felicitat si incurajat.

 

Dar atunci cand nu reauseai sa te ridici la asteptarile lor, ce se intampla? Poate ca erai pedepsit, criticat sau ignorat. Suntem obisnuiti de mici sa primim laude pentru reusita si critici pentru esecuri.

 

Desigur ca exista si cazuri in care esecul este privit ca pe un stimul. Acesta ne poate invata sa fim mai atenti, sa incercam din nou sa construim. De data asta si mai bine

 

Ca si copii avem o scuza. Nu stim. Caracterul inca nu este dezvoltat, informatiile nu pot fi procesate si intelese ca al unui adult. Dar odata ce crestem si devenim responsabili pentru vietile noastre, nimeni nu ne va mai privi ca pe niste copii.

 

Poate doar parintii nostrii. Dar chiar si asa. Avem de-aface cu o lume intreaga care ne va privi in toate felurile. Numai nu ca pe niste copii.

 

Este greu sa ne dezobisnuim de un lucru ce l-am practicat de foarte mult timp. Si anume de a intreba lumea daca ceea ce facem sau am facut, este bine. Avem si prostul obicei de a intreba chiar inainte de a face. Nu zic ca un sfat nu este bine venit sau o parere. Dar conteaza foarte mult si de la cine o luam.

 

Aria in care tu decizi sa te desfasori nu va fi inteleasa de toti, poate chiar nici de cei apropiati tie. Si atunci ce vei face? Va fi imposibil sa obtii un raspuns favorabil. Cel mai grav aspect il reprezinta faptul ca iti lipseste increderea iar nevoia de confirmare din partea celorlalti apare automat.

 

Este ceva obisnuit sa avem indoieli dar nu ceilalati ne vor scapa de ele. In tot ceea ce facem, certitudinea vine in timp. Dupa ce te-ai apucat sa faci pasi in directia in care vrei. Nu poti stii daca ceea ce vrei sa faci este bine, pana nu incepi.

 

Si ce daca nu-ti iese de prima data? A spus cineva ca avem un numar limitat de incercari? Rezultatele vin in timp si vin chiar mai bune experimentand esecul. Desigur ca avem nevoie ca cei de langa noi sa creada in noi, ba chiar sa ne sustina. Dar nu vom construi nimic asteptand mereu confirmarea lor.

 

Vin din nou cu aceasi replica. Pentru ca asa am fost obisnuiti. Sa ne pese de parerea celor din jur, sa nu ne facem de ras. Sa fim in rand cu lumea, ca nu cumva sa fim aratati cu degetul. Iti spun ceva. O sa fii aratat sau aratata cu degetul si daca reusesti si daca nu reusesti.

 

Nu vei face diferenta cu adevarat in ce sens lumea va vorbi despre tine. O pot spune la suprafata intr-un sens bun dar in interiorul lor vor coace altceva. Avem prostul obicei de a ravni succesul cuiva pana la invidie. Unii dintre noi se bucura de raul altora, de nereusita lor.

 

Daca tot ceea ce am face nu ar mai fi pentru demonstratie, atunci majoritatea dintre noi am fi oameni de succes. Cand vrei si cauti confirmarea celorlalti tu de fapt vrei sa demonstrezi ceva altora. Ce? Tu stii asta. Dar in general cautam aprobarea si atentia celor din jur.

 

Poate ca vrei sa impresionezi, sa arati lumii intregi cine esti, ce faci si cat poti. Iti imaginezi ce inseamna asta? Sa incerci tot timpul sa multumesti o lume intreaga?

 

Vei spune poate ca nu lumea intreaga, dar macar cei care te cunosc. Nu vom reusi sa multumim pe nimeni in totalitate. Nici macar nu ar trebui sa incercam asta.

 

Neincrederea reprezinta cel mai mare factor atunci cand vine vorba sa construim ceva. Am putea spune ca frica este sursa tuturor nereusitelor noastre. Ca din frica apelam la ceilalti sa ne spuna daca este bine sau nu. Si de ce am crede ca ceilalti au raspunsul si  noi nu?

 

Poate daca vei primi validare din partea celorlalti pentru intentiile tale, te vei simti mai sigur in actiunile tale. Oare? Si daca nu vei primi acceptul lor, ce vei face? Te vei opri? Multi dintre noi fix asta facem. Nu incepem nimic din ce vrem pentru ca ceilalti au hotarat deja pentru noi.

 

Aprobarea ti-o poti oferi singur, pentru ca asta inseamna sa fii responsabil pentru viata ta. Daca suntem responsabili pentru noi, vom putea fi si pentru ceilalti. Dar este un risc enorm sa fii responsabil pentru actiunile celorlalti. De aceea fii foarte atent pentru ce si cine iti asumi responsabilitatea.

 

Stim deja ca avem obligatia de a trai sub regulile societatii din care facem parte. Facem ceea ce trebuie si nu ceea ce vrem. Intr-un fel este nevoie de disciplina colectiva dar aceasta disciplina trebuie facuta mai intai individual.

 

Ai deja confirmarea celorlalti pentru ce trebuie sa faci. Dar nu vei gasi niciodata confirmarea pentru ceea ce vrei sa faci. Prin urmare, nu-ti ramane decat un singur loc si o singura persoana care sa te ajute. Tu.

 

Ma repet. Nu-ti spun sa nu ceri pareri. Dar una este sa cauti si sa ceri cat mai multe opinii si alta este sa le urmezi. Informatiile sunt necesare pentru a putea incepe ceva, insa decizia trebuie sa-ti apartina.

 

Este greu sa iesim din zona de confort si mai ales sa depunem singuri efortul necesar. Cel mai convenabil este sa primim, sa copiem, sa urmam ceea ce toti urmeaza. Este alegerea ta, dar sa nu indraznesti sa te plangi dupa.

 

Nevoia de confirmare si aprobare este frecventa printre noi toti. Toti cei care au reusit nu au asteptat validarea celorlalti. Au depus efort, au pasit dincolo de limite si frici. Au indraznit fiind constienti de obstacolele ce aveau sa apara.

 

Si-au asumat atat reusita cat si esecul. Nu au avut de demonstrat nimanui nimic si tocmai de aceea au reusit. S-au detasat de rezultat. Au stiut cum sa fie mai intai oameni fericiti si apoi oameni de succces.