Maine ai ocazia sa faci diferit!

Maine ai ocazia sa faci diferit!

Fiecare zi, este un prilej de a fi cine vrei sa fii. In fiecare zi ai ocazia, sa faci mai bine decat ieri. In fiecare zi, ai posibilitatea sa alegi, daca ceea ce faci, iti face bine sau nu.
 
⭐Daca esti prezent/a, vei vedea ca nici o zi nu se aseamana cu alta, ci doar tu esti cel/cea care face acelasi lucru, aceleasi alegeri.
 
Esti in zona de confort, zona cunoscuta tie. Daca ar fi sa faci lucrurile altfel, te-ai simti diferit. Este diferit mai bine? Depinde cum percepi.
 
Doar pentru ca te simti inconfortabil, pentru ca asta inseamna sa iesi din zona de confort, nu inseamna ca nu este bine pentru tine. Durerea este necesara, procesul peste care vrei sa sari, este obligatoriu.
 
 
Indiferent de ce fel de durere vorbim, atunci cand mergem la specialisti, terapeuti, biserica si alti oameni care ne pot ajuta, nu scapam de durere pe loc. Nu rezolvam problemele si nu depasim diverse obstacole instant.
 
⭐Toate cer procesare, reflectare, ca sa se poata identifica sursa si apoi caile prin care pot fi tratate.
 
Pana si Dumnezeu, este un Dumnezeu al procesului. Ar fi putut creea lumea intr-o zi daca ar fi vrut, dar totusi El a creat-o in 6 zile.
 
Inteleg ca, nici cu rabdarea nu stai prea bine, dar daca tu vrei cu adevarat sa te simti bine, sa rezolvi ceea ce te apasa, sa faci o schimbare, ai nevoie de timp.
 
In timp ce dai timp timpului, (ca doar nu o stai degeaba si astepti🙂) fa-ti o ordine in prioritati. Din punctul meu de vedere, n-ar trebui sa ai mai multe prioritati deodata, ci cate una pe rand. 
 
Dar asta inseamna, sa-ti delimitezi tu clar ce inseamna prioritate. Si n-ar fi rau draga suflete, sa-L faci si pe Dumnezeu o prioritate…
Nu ca ar avea El nevoie, ci tu. Avand o relatie cu Cel care te-a creat, iti va fi mai usor sa navighezi in aceasta viata.
 
Analizeaza putin ce faci cu timpul pe care-l ai, cum il imparti, iar la final de zi, vezi cum te simti. Va trebui sa decizi cat si unde oferi acest timp si aceasta energie, astfel incat, la sfarsitul zilei sa te simti bine.
 
Daca ceea ce faci intr-o zi se repeta constant, iar tu nu te simti bine si nici satisfacut/a, poate ar fi cazul sa faci niste ajustari. Dupa cum vezi, nu putem avea un rezultat diferit, daca noi facem acelasi lucru.
 
⭐Asadar, nu uita ca maine ai ocazia sa faci diferit! 
 

Ai ocazia, sa alegi cum sa te comporti fata de tine insuti si fata de altii. Felul in care te comporti cu tine insuti, reflecta felul in care te vei comporta si cu ceilalti. Nu exista sa te comporti bine cu tine si cu ceilalti rau, si nici invers.

Ai sansa, sa gandesti pozitiv. Felul in care gandesti despre tine, va determina felul in care te vei simti. Mental, tu trebuie sa fii bine cu tine, in acceptare. Chiar daca nu ai ce iti doresti, chiar daca nu esti unde ai vrea sa fii. Fii bland/a cu tine!
 
Ai posibilitatea sa reactionezi diferit. Provocari sunt la tot pasul, oamenii vor apasa pe acele butoane sensibile pe care le ai, dar nu uita ca, tu poti alege cum sa reactionezi sau daca sa reactionezi. Nu oricine merita o reactie. Si daca totusi, te decizi sa reactionezi, reactioneaza intr-un mod inteligent. Evita conflictele, nu le aprinde si mai mult!
 
Ai dreptul, sa decizi catre ce si cine oferi timp. Este foarte important, sa-ti gestionezi timpul intr-un mod intelept. Nu-l consuma pe nimicuri, pe griji sau stres. Nu-l investi in locuri si persoane care, nu-ti ofera nimic la schimb. 
 
⭐Pur si simplu, ti s-a dat acest privilegiu de a alege. Alege bine!
 

Daca simti nevoia sa ceri ghidare sau sa impartasesti, o poti face prin intermediul acestui contact: perspective@totnoi.com

Sau poti face direct o programare pentru consiliere, apasand link-ul de mai jos:

https://www.totnoi.com/life-coaching/

Te imbratisez!




Ti-a placut articolul si doresti sa te informam cand publicam noutati?





Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul, pentru a oferi functiile retelelor sociale si pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor nostri pentru a-ti oferi experiente deosebite, pentru a analiza traficul si modul de utilizare si pentru a-ti personaliza serviciile noastre. In cazul in care alegi sa continui utilizarea website-ului nostru, esti de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.