Defineste pacatul!

Defineste pacatul

Care este definitia pacatului? Depinde din ce perspectiva alegem sa privim. Daca vom privi din perspectiva bisericii, a religiei, vom gasi atat sursa pacatului cat si consecintele acestuia. Daca vom privi prin prisma propriei noastre constiinte si dincolo de ceea ce ne-a fost transmis sau impus, vom gasi indoieli.

Stim cu siguranta de la preotii nostri, ca aceste indoieli sunt privite ca fiind de la cel rau. Cu alte cuvinte, crede si nu cerceta. Daca asa ti s-a spus, asa scrie, atunci tu nu ai voie sa te indoiesti. Deci un prim pacat, in viziunea religiei, ar fi indoiala😊 Avand aceasta frica inoculata inca de la inceputul existentei noastre, aceea de a pune intrebari, de a cauta, in mod inevitabil ne supunem.

Supunerea prin frica a atins toate sferele vietii noastre. Ne-am supus unui dumnezeu din frica. Si vor fi multi care vor sustine ca nu din frica ei cred in Dumnezeu, ci din dragoste, dar se mint pe ei insisi si respectiv pe altii. Dragostea lor porneste din frica. Fac bine, tin post, nu mint, nu preacurvesc, etc. Toate aceste lucruri pe care ei nu vor sa le faca, pornesc din frica.

Frica de pedeapsa divina, frica de ce se va intampla cu sufletul lor. In adancul lor ei stiu ca au dorinte, indoieli, impulsuri de a face diferit. Au dorinte de fi mai mult, de a incerca, de a se lasa dusi de val, de a explora, de a cunoaste. Vor sa simta, sa guste, sa priveasca, sa asculte. Sunt curiosi. Iar toate aceste instincte sunt distruse de vina, rusine, frica, supunere.

Este dorinta un pacat?

Frica a intrat si in sfera dragostei. Iubim cu si din frica. Sexul si placerea acestuia reprezinta un alt pacat. Iar acest subiect inca socheaza, surprinde. Il tinem ascuns, il facem si il dorim pe ascuns. Acesta pare sa fie pacatul nostru inainte sa ne nastem. Cu o asemenea gandire, repulsie fata de sex si respectiv fata de noi insine, invetitabil vom incerca mereu sa innabusim adevaratele noastre dorinte.

Le vom considera din start un pacat si astfel ca din placerea sexului, vom face un scop precis si ingradit. Strict pentru procreere. Adica, sa facem copii dar sa nu ne faca placere actul sexual inafara acestui scop. Iar aici intervine casatoria😊 Pentru ca ceea ce se face inafara ei, reprezinta un pacat. Si din nou, sexul are un scop. Relatiile sunt toxice si artificiale. Pentru ca daca nu bifam cerintele societatii si ale religiei, nu vom putea perpetua acelasi ciclu la infinit.

Am iesi din tipare, am fi autentici si ne-am onora fiinta cu tot ceea ce cere. Ne-am cunoaste. Dar pana si cunoasterea este un pacat. Pana la urma, s-a mancat din pomul cunoasterii. Se pare ca nici Dumnezeu nu a vrut ca noi sa stim prea multe😊.

Doar ca, cei care cred ca cunosc, in realitate doar interpreteaza. Interpreteaza biblia ( de unde si multiplele religii existente), adevarul, viata. Iar cei care nu au ,,inclinatii,, spre a interpreta, vor urma liderul grupului respectiv.

Dar Dumnezeu este iubire

Si eu cred asta. Doar ca perspectiva mea despre iubire si Dumnezeu este diferita. Si cei care fac ,,voia ,, lui Dumnezeu cred ca El este iubire. Dar ce este iubirea si mai ales iubirea Lui Dumnezeu? Sacrificiu. Primul lucru pe care-l preluam despre iubire este ca ea, reprezinta un sacrificiu. Dumnezeu a sacrificat un Fiu din dragoste pentru noi. Ce fel de iubire este aceasta? E dincolo oare de puterea noastra de intelegere? Nu.

Deci pentru a arata dragostea Lui enorma noua, a trebuit sa creeze suferinta cuiva mult mai presus decat noi. Pentru a fi mantuiti. Doar ca nimeni nu se simte mantuit. Inca exista sansa sa ajungem in iad. Inca trebuie sa ne pocaim in continuare pentru pacatele noastre. Daca asa arata dragostea, daca asa a gandit acest Dumnezeu maret, eu nu pot intelege.

Daca exista o alta explicatie in fata acestei nebunii, atunci sper intra-adevar, sa fie una Mareata. Nu pot sa-l iubesc pe acest dumnezeu, dar cu siguranta imi este frica. Gelozia, controlul, dependenta, posesivitatea prima data ni le-a aratat Dumnezeu conform celor spuse in biblie. Se poate vedea in cele 10 porunci controlul. Se vede gelozia care tot din dragoste porneste. Se vede dependenta care ne-o creeaza dandu-i Lui totul.

Dumnezeu ne iubeste pe toti deopotriva, desi putini sunt cei care se numesc copiii Lui. Iar El pedepseste grav pe cei ce se ating de copii Lui. O spune biblia. Din nou imi vine sa ma intreb: Ce fel de iubire este aceasta? Atunci are sens de ce noi oamenii chiar suferim atat de mult in iubire. De ce devenim posesivi, dependenti, agresivi, etc. Atunci se explica de ce ne simtim atat de goi, de ce iubirea pe care o traim nu se simte ca iubirea pe care o vrem.

Rautatea este pacatul suprem

Putem sa enumeram absolut toate pacatele de care suntem constienti. Putem sa le definim, putem sa argumentam si sa convingem. Dar nu putem explica sensul. De ce placerea, dansul, pasiunea, sexul, cunostintele, indoiala, sunt un pacat. Facem cuiva rau in mod intentionat? Pasiunea pentru dans raneste pe cineva cu adevarat sau doar egoul celor evlaviosi? Indoiala distruge cu adevarat ceva sau pe cineva sau doar descopera manipularea celor in control?

Rautatea este cel mai mare pacat. Sa vrem sa ranim pe cineva intentionat. Prin cuvinte, comportament, actiuni, aluzii, control. Sa vrei sa faci pe cineva sa se simta mic, pacatos, urat, neintegrat. Sa vrei sa supui, sa convingi, sa convertesti, etc doar pentru a-ti hrani iluzia ca tu ai facut ceea ce trebuie. Sau voia celui de sus. Sa nu asculti si sa nu accepti si o alta interpretare doar pentru ca ti-e frica.

Sa vrei ca celalalt sa nu reuseasca, sa nu se ridice, sa nu te intreaca…stim ce este rautatea. Si mai stim ca este in noi toti. Intr-un dozaj diferit. Nu suntem liberi cu adevarat iar asta poate declansa consecintele grave. Ne dereglam emotional, mental, spiritual. Caci poate fi frustrant sa inghiti aceste manipulari, aceste reguli, acest tipar de a ne trai viata, acest sistem care ne controleaza. Ajungem sa ne razvratim si sa deranjam pe multi cu opiniile noastre, poate chiar si cu actiuni.

In incheiere

Au ramas prea putine lucruri care sa nu reprezinte un pacat. Cel putin din viziunea generala pe care multi dintre noi o au. Influentata sau nu aceasta viziune, este ceva ce cu totii o resimtim. Fiecare dintre noi definim pacatul intr-un fel. Si fiecare dintre noi il facem intr-un fel sau altul. Vom continua sa gresim, sa ranim, sa suferim.

Intr-o lume in care ne nastem prin pacat, nu prea este posibil sa traim fara de pacat. Asta pentru ca e in natura noastra. Una este sa ne controlam, sa ne disciplinam pentru a fi cat mai putin posibil rai si alta este sa ne reprimam dorintele constransi fiind de vina. Frica nu a facut nimanui nici un bine. Doar ne tine intr-o bucla ilozorica  pe care noi o numim siguranta.

Dragostea in schimb, ne poate transforma. Cum? Depinde de cum intelegem dragostea. Dar daca avem niste repere atat de nesanatoase, este greu sa o putem simti cu adevarat asa cum este. Este greu sa o avem cu adevarat in vietile noastre pentru ca nu stim cum sa o atragem.

Atat timp cat gandurile noastre despre  dragoste implica vreun pacat, atunci ea va veni la tine in forma pe care esti tu dispus/dispusa sa o primesti.

Cand dragostea nu mai este conditionata de frica, atunci ea vine in forma pe care ti-o doresti. Pe care o meriti! Sa nu lasam dragostea sa fie un pacat doar pentru ca nu ne cunoastem natura.  

Sa nu ne asteptam ca altcineva  sa ne abosolveasca de pacate, doar pentru ca noi nu credem ca putem da ochii cu ele. Sa nu lasam ,,pacatele,, sa ne fure putinul timp pe care-l avem pe acest pamant, doar pentru ca ne dam voie sa traim putin din cand in cand…