,,Nu este atat de imporatant sa afli adevarul, cat ceea ce faci cu el dupa’’– citate despre viata partea 2

Cand cineva iti spune ca nu esti pregatit pentru a primi raspunsul, nici ei nu sunt pregatiti pentru intrebarea ta. De foarte multe ori am auzit expresia toate la timpul lor sau la momentul potrivit. Am pus multe intrebari atunci cand eram copil. Dar se pare ca nu eram ,,pregatita,, sa primesc raspunsurile.

Mai mult ca sigur nici ei nu se asteptau la astfel de intrebari si atunci trebuia un raspuns care sa ma linisteasca cumva. Dar eu deja imi puneam alte intrebari. Cand este momentul potrivit si cum voi stii eu ca este momentul potrivit?

Am presupus ca va trebui sa am rabdare, sa cresc si atunci voi primi raspunsurile de care aveam nevoie. In mare parte asa a fost. Doar ca in unele situatii as fi preferat sa stiu raspunsul inainte de a ma lovi de anumite experiente. De fapt momentul potrivit, s-a dovedit a fi  atunci cand am adresat intrebarea.

Avem nevoie de raspunsuri inainte ca acestea sa nu mai fie valabile

Uneori un raspuns sau o explicatie oferita atunci cand ceri, te poate ajuta sa depasesti momente grele. Cand deja esti pus in fata faptului implinit raspunsul de care aveai nevoie la acea vreme, nu te mai poate ajuta. Tind sa cred ca experientele in care viata ne arunca nu tin cont de cine esti. Nici de varsta, nici de pregatire, de nimic.

Varsta presupune ca aduce intelepciune, dar nu se impune ca o lege fireasca. Experientele sunt cele care ne fac mai intelepti. Iar gradul de comparatie nu ar trebui sa existe. Sa credem ca exista experiente mai mari sau mai mici, mai puternice sau mai slabe, in functie de anii pe care-i avem, este o greseala comuna pe care toti o facem.

Si atunci cand nu primesti un raspuns, pe motiv ca nu esti pregatit sau ca nu e momentul potrivit, deja altcineva decide pentru tine. Sigur ca, in cazul copiilor parintii decid ce sa le raspunda si daca le raspund. Sper doar sa fie constienti de impactul pe care-l au in evolutia acestora.

Sunt mai multi factori care influenteaza viata unui om, dar cei mai importanti sunt oamenii. Pentru ca ei sunt prezenti, vizibili, reali. De la ei invatam, copiem, mostenim.

Suntem subestimati si supraestimati in acelasi timp

Cine sunt cei subestimati? In perspectiva mea, pe primul loc sunt copiii. Ii subestimam pentru ca, ne indoim de capacitatea lor de intelegere, dar gresim. Ei inteleg mai mult de cat pot spune. Apoi urmeaza oamenii simpli, naturali, reali si buni. Atat in exprimare cat si conduita. Despre ei nu se vorbeste mult, nu sunt luati ca si exemplu pentru ca, nu ei sunt la putere sau la televizor.

Noi preferam exemple fabricate si amabalate frumos la exterior. Despre ei citim in mass media, ii vedem la televizor, ii observam in functie de tinuta pe care o au, de functie si de masinile pe care le detin. Acestia sunt cei supraestimati..

De la ei vrem sa luam exemple de: cum sa ne imbracam, cum sa ne comportam, cum sa ne exprimam, la ce sa visam. Pentru ca ne place teatrul. Este un act pe care-l jucam zi de zi, in fata celorlati si invers. Cine stie…oricand putem fi nominalizati, deci sa ne asezam la rand😊

In mod evident stim sa supraestimam si calitatea, caracterul, integritatea. Doar ca acestea, nu au nevoie de supraestimare ci doar de recunoastere.

Adevarul este ca suntem paralizati de frica

Imi amintesc de o fosta sefa pe care am avut-o cand aveam 20 de ani. Pe atunci aveam senzatia ca, am atins apogeul in viata. Dar nu pot uita umilintele la care am fost supusa pentru asa zisul succes obtinut la acea vreme.

Faptul ca mergeam la un birou, imbracata office, cu ecusonul de gat si oameni ce chipurile imi dadeau mie socoteala, era ceva ce multi tineri inca viseaza. Ceea ce nu stiu ei este ca, intr-o corporatie cu multe scari ierarhice, tu nu esti decat o gasca gata de sacrificiu. Pana si sefa mea era o gasca doar ca ea nu vedea asta.

Tipetele ei adunate din frustrarile vietii dar si din presiunea la care era supusa de alti sefi, puteau fi auzite in toata cladirea. Supunerea noastra fata de ea era o frica paralizanta. Ea detinea controlul asupra noastra nu numai in sfera muncii, dar si in viata personala. Eram cu totii terifiati de comportamentul ei dar ne primeam salariul. Ca era innecat in lacrimi si conflicte interioare interminabile, asta era altceva.

Ce vreau sa spun prin aceasta scurta istorisire?

Frica a functionat cativa ani buni pana cand, fizic am cedat. Psihic eram afectata inca din prima zi de interactiune cu ea. Dar nu m-am oprit la momentul potrivit. Decat dupa ce am fost fortata sa ma opresc. Era si ea un om supus greselilor, trista si singura in suferinta ei. Dar sub nici o forma, nu avea dreptul sa-si rasfranga demonii asupra noastra.

Astazi pot spune ca simt recunostinta pentru ca a ajutat in evolutia mea. Fara ca ea sa stie. M-a ajutat sa pun cap la cap lucrurile si sa-mi pot evalua prioritatile, sa ma pot descoperi. Binele pe care ea sustinea ca mi l-a oferit la acea vreme, nu l-am putut simti.

In schimb, binele pe care-l percep eu astazi. este unul diferit. Si anume: Ca nu cumva, sa iau vreodata exemplul ei si sa-i otravesc pe cei din jurul meu, doar pentru a ma simti in putere.

Sunt oameni de la care avem ce invata si oameni de la care, trebuie sa evitam sa luam ceva

Cei care m-au ,,invatat,, prin frica si control, mi-au furat increderea in mine. M-au pus la pamant si s-au asigurat ca nu ma voi ridica decat prin ei. In unele cazuri, s-au asigurat ca nu ma voi ridica deloc. Si pana nu am iesit din influenta lor, am fost sclava capriciilor lor. Nu mi-am construit visele si nu am indraznit sa fiu eu insami, pentru ca ei s-au asigurat ca voi fi ocupata in construirea viselor lor.

Si nu este nimic rau sa construiesti un alt vis decat al tau, atat timp cat crezi in el. Dar cati dintre noi construiesc la un vis in care cred? Sper din suflet sa fie cati mai multi. Dar dorinta mea de bine pentru ceilalti nu are nici un efect concret. Este nevoie de mai mult decat o dorinta, pentru a cladi un vis al tau sau a altcuiva.

Sa ne alegem cu grija oamenii de la care vrem sa invatam si sa ascultam. Atat cat putem. Nu toti ne vor binele si  nu toti ne vor raul. Doar rezultatul ne poate arata adevarul.

Sunt situatii in care putem preveni dezamagirea si suferinta provocata de semenii nostri. Dar pentru asta este nevoie sa stii, ce te face sa te simti bine si sa-ti onorezi aceste sentimete. Cand simti din partea cuiva sentimente distructive, vei stii sa te dai la oparte din timp.

In incheiere…

Sa incercam cu totii sa oferim incredere deplina celorlati, abia dupa ce caracterul si loialitatea le-au fost testate. Sa nu mai permitem ca viata sa ne fie furata fara ca mai intai, sa facem o incercare in a schimba asta. De unul singur este greu sa ai un impact pozitiv asupra lumii. Dar unde-s multi puterea creste.

Despre viata si iubire avem perspective diferite. Si se spune ca fix asta e frumusetea. Ca suntem diferiti. Sunt unii care cred asta si unii care vor sa creada asta. Iar altii se indoiesc ca asta inseamna frumusete, ca asta ne defineste ca si intreg.

Vad goliciune in a fi diferit… Si culmea e ca ca noi chiar ne straduim sa fim diferiti. Ma intreb: Daca nu am fi diferiti, cum am fi? De ce nu facem opusul? Este gresit sa contestam viata si realitatea? Este gresit sa vrei sa verifici ceea ce altii spun ca este?

Si cel mai important aspect: ce facem cu adevarul descoperit de noi si despre noi?