🌿Cei care te-au rănit
„El tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile” – Psalmul 147:3
🔔Te sfătuiesc călduros să citești încet, fără grabă.
Este posibil ca depresia, anxietatea, frământările tale mentale, sufletești și spirituale să înceapă să se vindece chiar înainte de a ajunge la final.
💖Vindecarea pe care o tot cauți, se află printre aceste rânduri. Citește cu atenție! Dumnezeu are un dar pentru tine!
✨ O scurtă mărturisire
Recent, am avut o conversație profundă cu sufletul meu despre rănile pe care le port de mult timp și care păreau că nu se mai închid.
M-am rugat mult lui Dumnezeu pentru vindecare și dreptate pentru suferințele îndurate.
👉 Nu tânjeam atât după dreptate, cât după încetarea durerii care mă sfâșia pe dinăuntru.
În durerea mea, am uitat un lucru esențial:
🔹nu doar eu sufeream, ci toți semenii mei, ba chiar și cei care m-au rănit.
🔹am uitat că, din neștiință și uneori cu bună știință, am rănit și eu la rândul meu.
Dar asta nu am văzut-o decât atunci când, am privit suferința, prin lentilele dreptății și compasiunii lui Dumnezeu.
Când mi-am schimbat focusul de pe cei care m-au rănit și am privit în interiorul meu, am putut vedea clar ce mă împiedica, să mă las vindecată. Și iată ce am descoperit.
💔 Cei care te rănesc sunt, de fapt, mai răniți decât tine
Problema nu erau doar cei care mă răneau, ci tiparul pe care îl atrăgeam. Eram atrasă de oameni la fel de răniți ca mine, dar despre asta voi vorbi mai mult puțin mai jos.
❌Nu mă puteam vindeca pentru că nu puteam ierta.
❌Și pentru că nu puteam ierta, mintea, sufletul și trupul meu erau tormentate zi și noapte.
Am fost captivă mult timp:
- conflictelor mentale
- scenariilor negative
- dorinței de răzbunare
- frustrărilor adânci
Strigam către Dumnezeu pentru milă, dar nu realizam că și cei care m-au rănit aveau nevoie de aceeași milă. Poate chiar mai mult.
Să știi că uneori, ne rugăm într-un mod greșit, iar aici fac referire la postura inimii noastre. Chiar dacă am cerut cu lacrimi fierbinți lui Dumnezeu, să-mi facă dreptate și să mă răzbune, El mi-a răspuns total diferit de ceea ce am cerut eu.
⚠️ Durerea – idolul ascuns din inimă
Când durerea apasă prea mult, nu poți vedea dincolo de ea. Nu poți auzi, nu poți primi nimic din ce ai nevoie, pentru că interiorul tău e prea plin de tine și de necazul tău.
⚠️Ești așa prins de suferința prin care treci, că nici nu realizezi că faci din ea un idol. Un ,,dumnezeu’’ căruia i te închini fără să știi. De ce?
- Pentru că, postura de victimă atrage mai mult decât postura unui om vindecat.
- Oamenii sunt atrași de ceea ce poartă în interior.
🧠 O revelație dureroasă, dar eliberatoare
✔️ Toți cei care rănesc sunt, la rândul lor, răniți și nevindecați.
❌ Asta NU le justifică comportamentul.
👉 Diferența stă într-un singur cuvânt: ALEGEREA.
Să o luam cu începutul. Toți ce care rănesc, sunt la rândul lor răniți și nevindecați. Asta le justifică cumva comportamentul? Sub nici o formă! Faptul că cineva rănit alege să rănească la rândul lui, nu este îndreptățit să facă asta.
🔔Observă te rog că, am pus accentul pe alegere.
Da, omul a fost înzestrat de la Dumnezeu cu acest dar prețios de a alege. Iar pentru alegerile noastre, nu poate fi nimeni tras la răspundere în locul nostru.
❌Nu avem nici o scuză în ceea ce privește, diferența dintre bine și rău. Toți avem noțiunile acestea. Revenim la alegere.
Când cei răniți aleg să facă răul, deși, sunt conștienți că ceea ce fac, îi va răni pe ceilalți, deja vorbim despre o răutate care s-a cuibărit în inima lor.
☠️ Cum devine un om rănit… toxic?
🔹Prin refuzul de a se vindeca
🔹 Prin refuzul de a se lăsa ajutat
🔹 Prin refuzul de a se transforma
Inima lui ajunge:
- să nu mai simtă vină
- să nu mai simtă rușine
- să nu mai simtă compasiune
Ba chiar, ajunge să-i facă plăcere să rănească.
Ajunge să urască pe cei cu inima bună, cu integritate și cu frica de Dumnezeu. În inima omului toxic, se naște această dorință de a distruge pe cei care emană lumină, dragoste și adevăr.
☠️Asta pentru că, vor ca și alții să se simtă așa cum se simt ei în interior. Goi, pierduți, tormentați și nefericiți.
Așa cum ai observat, oamenii toxici (răniți) sunt dependenți de:
🔹dramă
🔹victimizare
🔹și dependențe dintre cele mai nocive
Am spus mai sus că, oamenii sunt atrași de ceea ce este în interiorul lor.
👉Dacă ai ură, vei fi atras de ură. De informații, imagini și subiecte, care instigă la ură și distrugere.
👉Dacă ai traume nevindecate, vei fi atras de oameni care au răni similare cu ale tale. Vei fi atras de titluri, știri și filme care exprimă abuzuri, abandon, crime, etc.
Victimizarea vs. vindecarea
⚠️ Victimizarea:
- Îți dă ,,dreptul,, să ceri și să primești, fără să dai.
- Îți dă ,,dreptul,, să te plângi și să arăți cu degetul, fără să îți asumi vina pe care o ai și tu.
- Te scutește de efort, asumare și maturitate.
- Îți oferă compasiune din partea celorlalți, validare și atenție pe gratis.
⚠️Altfel spus, victimizarea îți oferă gratificare instantă. Asta însemnând, o ridicare a egoului tău fragil și o justificare în a continua pe linia asta toxică. Aici deja, s-a instalat mândria și aroganța.
Bineînțeles că, în apareță, prin victimizare ai mai multe de câștigat. Este calea cea mai ușoară, mai rapidă și mai familiară.
🌱 Vindecarea:
- cere asumare
- smerenie
- efort
- o șlefuire a întregului tău caracter
- cere un proces care este lent și dureros
- îți arată greșelile, slăbiciunile și tot ceea ce nu vrei să vezi și să crezi despre tine
🖤Sună destul de complicat să te vindeci nu-i așa?
👉 Nu vindecarea e complicată.
👉 Ci refuzul de a merge la rădăcină.
Fac însă o remarcă EXTREM de importantă. Nu tu singur te poți vindeca, ci Dumnezeu.
Pare complicat pentru că, te-ai obișnuit cu durerea și cu lanțurile pe care aceasta le are peste tine.
🤍 De ce este iertarea obligatorie?
Până să înțeleg că iertarea în viața unui om și mai ales în viața unui creștin, este obligatorie, m-am simțit îndreptățită să afirm că:
🔹nu pot ierta
🔹cei pe care TREBUIE să-i iert, nu merită
Așa se simt mulți oameni, poate chiar tu citind aceste rânduri. Dar permite-mi să-ți spun un adevăr. Acest drept ( de a judeca, de a decide cine merită sau nu) îi aparține în totalitate lui Dumnezeu.
Mare mi-a fost mirarea să aflu că, nici Dumnezeu nu mă iartă dacă eu nu iert.
📖,,Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre’’ – Matei 6:14-15
💨Am tot încercat să negociez cu El, să-i explic că rana mea e mai mare decât a altora, că anii mei de suferință sunt mai mulți decât a altora, etc.
În loc de mângaiere, m-am trezit cu o nuia zdravănă pe spate, care mi-a arătat mândria și ipocrizia din mine.
📝Apoi, mi-a arătat că din lipsă de informații complete și corecte, am tras concluzii pripite despre cei care m-au rănit.
Am privit cu mai multă atenție și am văzut că:
- semenul meu feroce
- prădătorul
- abuzatorul
- manipulatorul
- narcisistul
- și mai numește tu ce vrei
💔Nu este decât un copil slab, mic și lipsit de dragoste.
În spatele celui care te rănește este o poveste tristă. Atât de tristă că, dacă ai putea vedea prin ce a trecut, dacă ai putea fi undeva lângă el urmârind ce i s-a întâmplat și simțind ce este în inima lui, ai cădea în genunchi și ai striga către Dumnezeu, să aibă milă de el și să-l ajute.
De ce să ierți chiar dacă nu vei primi scuze niciodată?
- Pentru că cel care te-a rănit este mai slab decât tine.
- Atât de slab și de fricos, că nu știe decât să se apere prin violență.
- La inima lui n-a ajuns niciodată dragostea, pacea și o îmbrățișare sinceră care să-i spună că este iubit, protejat și acceptat.
- Nu a primit niciodată o încurajare sinceră, ci tot timpul a trebuit să demonstreze că merită ceva.
- Nu a primit binecuvântări și vorbe duioase, ci o continuă respingere și alte aspecte pe care nici eu nici tu, nu putem să ni le imaginăm.
💡Din nou, voi aduce în evidență, că NU justific alegerea lor, ci expun ce se află în spatele unui om rănit.
Sunt și cazuri în care, cei care rănesc, au fost mega răsfățați în copilărie, au primit tot, mai puțin educație și disciplină. Au fost învățați că pot primi orice, oricând fără să le pese de consecințe sau de voința celorlalți.
Dar nu despre această categorie de oameni răniți vorbim astăzi.
Poate vei spune:
,,Dar și eu am fost rănită și totuși, nu am ales să fac rău altora. De ce eu trebuie să fiu cea care iartă?’’
✔️Pentru că tu nu ți-ai închis inima.
✔️Pentru că tu ai avut mai multă putere, mai mult curaj, mai multă integritate.
✔️Tu, în suferința ta, ai ALES să ceri ajutorul lui Dumnezeu.
✔️Tu, ai avut capacitatea să înțelegi că, perpetuarea rălui, nu aduce nici vindecare și nici bine.
🌞Bucură-te că ai o astfel de inimă!
🌞Bucură-te că poți plânge și că poți simți suferința!
📖,,Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!’’ – Matei 5:8
📖,,Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!’’ – Matei 5:4
Să nu le vrei răul și nici răzbunare să nu-ți dorești!
⛔Ce rău mai vrei să adaugi cuiva care se înneacă la propriu în rău?
⛔Ce rău și răzbunare vrei de la cineva care, e torturat zilnic mental, emoțional și spiritual?
⛔Ce rău să-i mai pui celui care, nu a gustat niciodată nici pacea și nici liniștea?
⛔Ce răzbunare mai ceri de la cel care, deja este osândit la nefericire, la goliciune și la rătăcire continuă?
📖,, Nu te mânia din pricina celor ce fac rău și nu pizmui pe cei răi! căci cel ce face raul n-are nici un viitor, și lumina celor răi
se stinge.’’ – Proverbe 24:19-20
Versetul de mai sus cuprinde tot ce am scris.
👉Cei care refuză să se vindece, deși li se oferă necontenit șanse să o facă, sunt deja condamnați la o viață fără nici un viitor, fără nici o speranță. Ei singuri aleg asta prin refuzul de a se lăsa transformați.
👉Tot ceea ce un om rău va construi, nu va rezista. Nu se va bucura de nimic din ce încearcă să clădească. Nu are lumină, prin urmare nu poate vedea că ceea ce face, este pe o fundație greșită, care negreșit va cădea.
Așadar, dragă suflete care te confrunți cu anxietate, răni ce încă sângerează în tine și nopți în care, te gândești că celui care ți-a făcut rău îi merge bine, mai gândește-te.
⚠️Nu te lua după masca fericirii și a vindecării false pe care cei mândrii o poartă. Ei preferă să joace un rol, decât să-și recunoască mândria și să se lase smeriți. Preferă victimizarea și abuzarea celorlalți, decât vindecarea și regretul pentru ceea ce au făcut greșit.
💡Toate blocajele noastre pornesc de la mândrie și neiertare!
🌿Vindecarea reală cere să practici iertarea!
Dacă încă nu ai găsit puterea să ierți, cere lui Dumnezeu să-ți mai dea putere. Îți va da, important este să ceri. Important este ca noi, să ne facem partea noastră.
📖,,Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide’’. – Matei 7:7
Iertarea în prima fază, nu va veni ca un sentiment pe care-l ai în inimă. Ea vine ca o alegere pe care o faci zi de zi, până cand vei simți în inima ta că ai iertat.
💡Un alt mod, de a putea ierta din toata inima, este să-i ceri lui Dumnezeu să-ți arate din perspectiva Lui, ce i s-a întâmplat acelui om care te-a rănit, de ce s-a comportat așa cu tine. În acest fel, dobândești mai multă compasiune pentru el și-l vei putea ierta mai ușor.
⛔Cu ce nu trebuie confundată iertarea?
Mi-a luat mult timp să înțeleg diferenta dintre iertare și încredere. Credeam că a ierta, înseamnă neapărat a mă și împăca cu persoana respectivă.
Da, sunt și cazuri (rare) când cel care a rănit regretă ceea ce a făcut iar comportamentul și faptele lui se schimbă. Atunci poate exista o împăcare, o apropiere dar este nevoie de foarte multă atenție.
❌A ierta, nu înseamnă să te prefaci că nu s-a întâmplat sau că nu te-a durut. Ca să poți ierta din inimă, ai nevoie să vorbești despre asta, să scoți totul la lumină, fără filtre și să-L rogi pe Dumnezeu să vindece acea rană.
,,Sunt fără putere, zdrobit cu desăvârșire; tulburarea inimii mele mă face să gem’’ – Psalmii 38:8
❌A ierta, nu înseamnă că trebuie să oferi acces și încredere din nou. Aici am picat de multe ori. Ori de câte ori mă apropiam de vindecare, care nu are loc decât prin iertare, dădeam din nou acces și șanse celui care mă rănise.
Rana mea se deschidea din nou și mă durea și mai tare pentru că, nu făceam diferența dintre a ierta și a permite accesul/apropierea din nou.
❌Iertarea, nu înseamnă că poți avea din nou încredere. De cele mai multe ori, după ce ai iertat nu mai există nici o cale de împăcare, pentru că împăcarea presupune o confruntare și o mărturisire.
,,Nu te încrede în cel de lângă tine, nu te bizui pe prieten; păzește-ți gura de cea care se odihnește la pieptul tău.” – Mica 7:5
Și puțini sunt oamenii care stau la masa confruntării. Puțini sunt oamenii care își vor mărturisi greșeala și care vor să recâștige încrederea.
💚Cum știi că ai iertat?
Primul lucru care va ieși în evidență atunci când ai iertat, este că nu te mai gândești la ce te-a durut.
✔️Nu mai vorbești despre ce te-a durut decât în circumstanțe speciale.
✔️Nu mai lovești în persoanele care te-au rănit. Asta însemnând ca nu vei mai scrie 3 volume despre acea persoană, nu vei mai ieși public să o defăimezi sau să vrei să o expui cu orice preț.
✔️Ai în sfârșit pace și liniște. Sufletul tău primește o eliberare cum nu ți-ai imaginat vreodată.
✔️Începi să te rogi pentru toate persoanele care ți-au greșit. Acesta este un nivel pe care, doar cu ajutorul lui Dumnezeu îl poți atinge și în care înțelegi că cei care te-au rănit, au neaparat nevoie de vindecare altfel…vor sfârși rău de tot.
✔️Nu te mai raportezi la ceea ce simți, ci la ceea ce știi ca fiind adevăr. Iar adevărul este că iertarea este obligatorie pentru sufletul tău și a celuilalt. Prin iertare capeți eliberare și vindecare.
✔️Dacă acele persoane care ți-au greșit ar sta în aceași încăpere cu tine sau pur și simplu te-ai intersescta cu ele, nu vei mai simți nici o tulburare sau frustrare privindu-le.
✔️Nu mai ești atrasă de tipare toxice, respectiv oameni toxici (nevindecați). Odată ce ai început procesul de iertare, vine și vindecarea ta. Începi să vezi clar cauzele alegerilor tale greșite și a traumelor pe care le-ai trăit.
💡Am iertat. Dar de ce încă mai am gânduri și amintiri despre cei care m-au rănit?
👿Pentru că cel rău nu doarme. Vrea să se asigure că te va ține sclav neiertării. Prin neiertare, are drept legal să te tormenteze și mai mult. Nu uita că prin neiertare, oamenii au ajuns răi, reci, goi, violenți, fără discernământ și neînduplecați.
💔Este posibil ca tu, să nu fi iertat încă din inimă și atunci vei mai avea vise, gânduri care te vor ține blocat în trecut. Cel mai bine îl intrebi pe Dumnezeu, de ce încă te mai gândești la cei care te-au rănit.
Așadar, e o luptă zilnică în care alegi să ierți, să faci bine, să te rogi, să ai credință. Doar că, această luptă nu mai este una fără Dumnezeu și atunci când îl ai pe Dumnezeu lângă tine, poți trece peste orice.
🕊️Fie ca orice om care va citi aceste rânduri, să fie binecuvantat cu pacea Domnului Isus, cu bucurie, putere și curaj!
🙏Dacă acest text a vorbit inimii tale, oprește-te puțin și vorbește cu Dumnezeu chiar acum!


Ti-a placut articolul si doresti sa te informam cand publicam noutati?